Frumuseţea uitată a vieţii,

Destin, un cuvânt ce poartă în el misterele existenţei noastre. Bun sau rău duce cu el fragmente de anotimpuri, oferindu-ne fericire sau cumplite dezamăgiri. Uneori e atât de dur încât îţi vine să îţi pui firesc, întrebarea: “De ce?”.

O astfel de întrebare cutremură universul copiilor cu care viaţa a fost mai puţin darnică. Mno… cel mai aspru tribunal din lume, i-a condamnat la o suferinţă pe care n-o meritau datorită unei erori genetice.
Ana e un astfel de copil pentru care viaţa …nu are nici un sens, şi totuşi se bucură de viaţă mai mult decât oricare dintre noi. Tragedia existenţei sale i-a marcat şi îi marchează încă pe toţi cei ce o înconjoară. Puţini la număr, pentru că aşa cum se-ntâmplă de obicei necazurile vin la grămadă… şi-a pierdut şi părinţii într-un nefericit accident, iar acum e crescută de mătuşa ei.
De la distanţă pare o statuie. Lucrul acesta nu e departe de adevar, mişcările ei sunt extrem de limitate. Faţa îi e luminată, însă de ochii de un albastru parcă ireal. O nestăvilită dorinţă de viaţă se ascunde în spatele acestor ferestre ale sufletului ei.

Din nefericire medicii şi-au dat verdictul, “Nu, niciodată nu va putea trăi altfel decât într-un cărucior cu rotile” … .Va fi întotdeauna o mare absentă de la maratonul vieţii.
Singura care mai speră la o minune (şi care nu vrea să ne audă vorbind de donaţii, sau milă pentru că, culmea bani ar fi… dar …cronometrul cam ticăie) este fiinţa care a îngrijit-o cu dragoste nemărginită, nu poate accepta acest statut de condamnat la o viaţă monotonă prin tristeţea ei. Pentru ea ziua începe şi se sfârşeşte cu o speranţă. O speranţă într-un mâine care să-i aducă Anei o clipă de viaţă adevarată.
O speranţă în sfârsitul unei suferinţe la care cel mai aspru tribunal din lume a condamnat atatea suflete nevinovate, dintr-o simplă eroare genetică.

Acum evident întrebarea clasică: “de ce încă o chestiuţă tristă pe aici?” …dreaq ştie cum mă tot lovesc de ele dar decât să tot căutăm chestiuţe, poze, citate inspiraţionale pe netul ăsta mare parcă tot viaţa-i cel mai bun facebook, pinterest, motivaţii sunt destule ochii “căscaţi” parcă-s tot mai puţini?. Evident că suntem năpădiţi de probleme secunde, de preocupări de mâna a doua, sub presiunea multiplă a necesităţii şi pe deasupra am dat de cea mai mare minciună pe care am spus-o… cică “Nu pot”, oare nu e mai potrivit un “Nu vreau”?. Oook e doar un viciu de concentrare, te cred!.

Întâlnim oameni extraordinari şi nu percepem şansa de a a-i fi întâlnit, de multe ori de frică, de lene, sau de multe ori de …groază.

Brâncuşi Vs. Brancusi, „patriarhul sculpturii moderne”

“Infinitul”, “tăcerea”, “sărutul” – definiţii absolute ale unui geniu, simptome clare ale sindromului românesc ce poartă un nume atât de sonor “Constantin Brâncuşi”.

Cum astăzi avem 55 de ani de la moartea lui Brâncuşi vă invit să lecturaţi mai jos un articol reuşit (zice eu) autentic marca CrazyMan, la care am avut onoarea să fiu un “mic… contributor”.
Ok, e şi lung, corect, dar nu ştiu câţi mai ştim că la vârsta de 9 ani a plecat de acasă şi s-a întreţinut singur, lucrând timp de 6 ani ca băiat de prăvălie în Craiova. În tot acest timp a continuat să sculpteze în lemn; şi-a confecţionat singur o vioară, care a atras atenţia unui client al cafenelei în care lucra – acest client l-a ajutat pe Brâncuşi să intre la şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.

“Artiştii se mişcă liberi între cer şi pământ, neconstrânşi de limbajul ştiinţific sau comun”(Ref1). Mi-a plăcut această frază deşi recunosc că nu reuşesc să o înţeleg pe de-a-ntregul. Iar când vine vorba de Brâncuşi, văzut prin perspectiva operelor create, mişcarea asta liberă primeşte un spaţiu nelimitat, nici cerul, nici pământul, nici orice alt element considerat îngrăditor neputând încastra geniul creator al marelui artist.
Considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, „patriarhul sculpturii moderne”, munca geniului său creativ a fost subiectul a sute, poate mii de studii de specialitate şi a peste 50 de cărţi. Nu sunt specialist, dar consider imperios necesar un strop de sprijin acordat păstrării memoriei artistului, încrustarea în lespedea eternităţii a numelui său prin măiestrele lucrări de artă înfăptuite, lucrări care rămân pe zi ce trece într-un întuneric tot mai dens, clişeu clasic în ziua de astăzi determiant de o societate care a uitat valorile morale care au cimentat baza culturală românească de-a lungul vremii.
Despre viaţa lui Brâncuşi nu ar trebui să scriu multe. Există referinţe relativ clare la momentele semnificative ale expansiunii creative a geniului gorjean. Spun „relativ” deoarece, aşa cum se întâmplă întotdeauna, mereu se vor găsi peste ani informaţii contradictorii legate de marii artişti. Linia vieţii lui Brâncuşi nu este, totuşi, chiar aşa de încâlcită. Născut în 1876 într-un sat din Gorj, copilăria i-a fost marcată de nuielele învăţătorilor, mai exact despre bătaia pe care o primea pentru trăznăile făcute (de exemplu pentru scrijelirea cu briceagul a băncii de la şcoală). Trece, rând pe rând, prin Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (primul din 16 elevi), Şcoala Naţională de arte frumoase („bellearte”) din Bucureşti (al doilea din promoţie), Şcoala superioară naţională de arte frumoase („Ecole Nationale Superieure des Beaax-Artes”) din Paris, perioadă lungă, marcată de colaborări cu diverşi maeştri ai timpului (Ion Georgescu, Dimitrie Geroda, Antonin Mercie, Auguste Rodin) şi recomandări de la personalităţi marcante ale societăţii: C.I. Stăncescu, Regina Elisabeta a României, Maria Bengescu şi mulţi alţii. Demn de menţionat aici este faptul că în 1920, atunci când poliţia i-a „ridicat” lucrarea „Principesa X” a aparut în ziare un protest “Pentru independenţa artei” semnat de Marie Curie, Picasso, Picabia, Erik Satie, Derain, Laurens, Léger, Cocteau, Reverdy, Cendrars şi alţii (Ref2). Atelierul maestrului Rodin devine locul din care trebuie să „evadeze” pentru a-şi găsi propriul stil. Referindu-se la această perioadă, Brâncuşi spunea:

treaba mergea din ce în ce mai anevoios. L-am întrebat pe profesor ce anume trebuie să fac.După ce mi-a dat câteva sfaturi, m-am reapucat să muncesc. M-am străduit îndelung, fără să ajung totuşi să-mi termin lucrarea. (…) Travaliul lâncezea tot mai mult, iar eu priveam la trupul viu al omului şi la sculptura mea inertă, la cadavrul modelului meu.

Important este faptul că acest „cadavru” şi legătura cu cimitirul prin intermediul monumentelor funerare avea să îi aducă o direcţie inovativă. După crearea celui de-al doilea monument funerar – Sărutul din Cimitirul Montparnasse, Brâncuşi va menţiona mereu că cimitirul l-a determinat să nu mai sculpteze cadavre şi l-a determinat să urască soclul la sculpturi. „… trebuie ca soclul să facă parte din statuie, ori de nu, trebuie să renunţi cu desăvârşire la el”, avea să spună Brâncuşi.
Opera lui Constantin Brâncuşi este o revoluţionară contopire a sufletului cu materialul. Deşi contemporan curentului futurism al artei, vechiul şi noul se combină armonios în lucrările sale. Le Douanier Rousseau, bun prieten al lui Brâncuşi, îi spunea :”Eh bien, tu as transforme l’antique en moderne – Ei bine, tu ai transformat anticul în modern”. Când acesta se va stinge din viată, Brancuşi îi va ciopli lespedea de mormânt pe care va încrusta apoi cu dalta epitaful scris de mâna lui Apollinaire, gravând, cuvânt cu cuvânt, slovele poetului de care se simţea deosebit de legat. „Am fost prieten — spunea Brancuşi — în special cu Guillaume Apollinaire a cărui moarte a fost un dezastru pentru arta modernă. Era un camarad minunat. Te simţeai cot la cot cu el.”

Pe lângă vii dezbateri asupra semnificaţiilor, operele lui Brâncuşi au fost subiect de proces în America. Astfel, regăsim „U.S. Treasury Department, Customs court, 3rd Division, Protest 209109-G, C. Brancusi v. U.S., New York, October 21, 1927-March 23, 1928”, caz în care Tribunalul de pe lângă Serviciul Vamal american se pronunţă în favoarea lui Constantin Brâncuşi declarând că

“Pasărea în Zbor” trebuie scutită de taxe vamale conform legii pentru că ea “constituie o operă de artă prin proporţiile armonioase, liniile elegante şi prin frumuseţea execuţiei sale” (Ref2)

De menţionat aici importanţa procesului pentru Statele Unite. Brâncuşi a avut parte de martori de excepţie: Sir Jacob Epstein, Edmund Steichen, Marcel Duchamp, H. McBride. Serviciul Vamal credea că nu e decât o grămadă de metal pe care artistul voia să o introducă ilegal în ţară ca lucrare de artă. În urma acestui proces Statele Unite au fost nevoite să schimbe mai multe legi referitoare la operele de artă.

Brâncuşi a trecut într-o altă dimensiune pe 16 martie 1957. Astăzi se împlinesc 55 de ani de la acest trist eveniment. Barbu Brezianu spunea:

Astăzi în marile enciclopedii şi monografii străine, Brâncuşi este socotit un Mallarmé al sculpturii care nu poate fi încadrat în nici un fel de şcoală scăpând oricărei clasificaţiuni … Pe umerii lui se sprijină toată sculptura modernă. Sînt umerii vânjoşi ai flăcăului din cătunul Hobita, ai ţăranului gorjan, rămas — în ciuda vâltorii marilor metropole internaţionale — în lumea basmelor lui româneşti.

Apreciat de întreaga lume, căutat de viitori maeştri în sculptură pentru a le fi profesor (de exemplu Isamu Noguchi, american de origine japoneză) Brâncuşi a zăcut în uitarea socialistă vreme de cel puţin 10 ani. Abia de prin anii ’64 s-a încercat o „redescoperire” a operei sale, astfel ansamblul monumental de la Tîrgu Jiu beneficiind cât de cât de lucrări de întreţinere.
Culmea tupeului (sau a nesimţirii academice?), pe 3 iulie 1990 Academia Română îl face membru post mortem pe Constantin Brâncuşi. Aceeaşi academie care îl înfiera în 1951, deşi artistul nu voia decât să doneze statului tot ce avea el.

Petru Popescu-Gogan a publicat procesul verbal al şedinţei din 28 februarie 1951 al Secţiunii de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în care a fost dezbătută solicitarea sculptorului Constantin Brâncuşi de a dona statului român lucrările sale (230 sculpturi – socluri, 41 desene, 1.600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier etc.) aflate în atelierul pe care îl deţinea la Paris, în ”Impasse Ronsin” nr. 11.Procesele verbale ale şedinţelor Secţiei de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă a Academiei R.P.R. din 28 februarie şi 7 martie 1951 (tomul P.4/1951 – 1948, p.268), au fost consemnate parţial sau integral şi de către B. Brezianu (”Brâncuşi în România”, Editura All, Bucureşti, 1998), Tretie Paleolog (”Brâncuşi un „dosar” redeschis”, Brâncuşi, Târgu-Jiu,I,4, dec.), Rodica Palade (”Sfârşit de secol cu Brâncuşi”– interviu cu Barbu Brezianu, revista 22, Bucureşti,VI,43, 25–31 oct.). (Ref3)

Revoltat ca fusese aspru şi pe nedrept criticat în “Academia Republicii Populare Române”, Brâncuşi îşi depune la 1 august 1951 paşaportul românesc la Ambasada de la Paris şi cere cetăţenia franceză, pe care o obţine la 15 iunie 1952.
Cu ce drept Academia şi-l însuşeşte? Operele lui Brâncuşi sunt cu mult peste înţelegerea lor. Şi nu mai sunt doar naţionale, franceze sau române. Sunt mondiale. Capodopere create pentru un mapamond chior şi cu lacune mari în ceea ce înseamnă înţelegerea artiştilor.  Henry Moore scria în 1937: “Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure. Opera sa are o importanţă hotărâtoare în evoluţia sculpturii contemporane“. Întrebat care a fost ideea care a prezidat la înfăptuirea operei “Pasărea măiastră”, Brâncuşi a răspuns:”Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit, parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mîini.”

Brâncuşi ne-a lăsat mult mai mult decât nişte sculpturi. Ne-a lăsat învăţăminte. Doar că noi nu suntem capabili să vedem dincolo de formele duse la perfecţiune. Artistul a murit departe de ţară, cu inima tristă datorită neputinţei de a se întoarce acasă. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Arta ar trebui să fie numai bucurie! De aceea, nu există „artişti”, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!
„Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des choses.”(„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.”)
Constantin Brâncuşi

Autori articol:
CrazyMan & Doky (mult prea puţin ar zice el)

(Ref1)-Filozofia nuanţelor (http://www.filozofianuantelor.org/pagini/content/view/44/88/) – accesat la 15.03.2012

(Ref2)-Constantin Brancusi în Semanatorul (http://www.semanatorul.ro/brancusi/index.htm) – accesat la 15.03.2012
(Ref3)-Gorjeanul (http://www.gorjnews.ro/slider/radu-varia-elogiat-la-academia-romana-in-prezenta-lui-ovidiu-popescu.html)

Alte referinţe:
Wikipedia – Constantin Brâncuşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i)

Tristă ţară, plină de umor,

Despre Romania este vorba nu despre Congo.

La câtă catastrofă a găzduit ţara asta, ar trebui fie să avem detaşarea lamistă a tibetanilor, să credem în karma lu’ Irositu‘, fie să nu încetăm în a ne întreba cu ce am păcătuit de-a lungul timpului, încât tot ispăsim şi ispăşim.
În schimb, românul e vesel, a inventat expresia unică a narcisismului colectiv “Hazul de necaz” cum dă de-o groapă în asfalt, cum îşi priveşte sărăcia, în cleştarul fântânii, îi face cont pe fb, etc. … . În loc de plâns, un zâmbet îi şterge faţa, şi începe să râdă, gândind că încă o duce bine, concluzionează: “Când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum!”.

Trist, aflăm astăzi că sute de milioane de oameni au fost deconectaţi de la aparatele de menţinere a vieţii…culmea sevrajului a căzut dom’le fb-ul. The day the earth stood still, or fi de vina Anonymus, o fi @VasileManu, o fi Băselu’?

Iată şi prima explicaţie ale companiei conform Stirilor ProTv: ”Am intampinat probleme tehnice, din cauza carora site-ul a devenit indisponibil pentru unii utilizatori din Europa. Situatia a fost rezolvata si toata lumea ar trebui sa aiba acces la Facebook. Ne cerem scuze pentru inconvenient”, însă primele reacţii de prin vastul ‘net românesc mă destind maxim.
Mai jos un mic print screen aferent momentului (de pe Yuhuu news, unde mai găsim şi alte perle):

Trecând peste ideea de “smartcard” a fb-ului ajungem la partea publică privată dom’le…, atunci de ce nu ar sta la loc de frunte alături de cârnaţii de Pleşcoi şi Hazul de necaz? … valori naţionale incontestabile.
Simt că astăzi s-a muncit în unele instituţii…, dacă nu poate că next december, there will be lots of newborn babies because Facebook is down?.

……
Today is the first day of the rest of your life. Enjoy it!

El Grătares 2.0

Sau scurt info despre El Grătares 2.0 arădean, unul dintre serialele momentului.

Cum noţiunea binelui variază de la individ la individ, şi iarna nu-i ca vara, ieri am avut parte de unul dintre episoadele / 2012 aferente serialului Grilling 2.0 Arad, mai pe scurt am dus-o bine ceea ce vă doresc si vouă.

Platourile de filmare, studiourile Warner Bros – locaţia Ştrandul Neptun Arad, evident căsuţele, cu Silviu şi Cristina în rolul gazdelor, dintre actorii principali Adrian, Dani, Diana, FlorinCuIrosel (& mama şi nepoţel), Maya, Robi & clar Maniacu 2.0 despre care aflu cu uimire că are heitări, d-ăia zdraveni la cap, adică da… până la ameninţări cu moartea, bravos naţiune, ce face foame din om … .
Orice îndeletnicire, care pune în mişcare în omul înzestrat imaginaţia creatoare, este artă corect, dar până la ameninţare …parcă parcă…

Revenind la fugărirea unicului, pardon a micului a fost o încântare, un festin gustativ
În rolurile secundare (sau primare că nici acum nu ştiu – o fi de la ciumperci?) ne-au încântat cu prezenţa pe gratar – carnea de porc, ciupercile, frigăruile (deliciul zilei, parol), puiul 2.0, berea, grătarul şi cunoscuţii de pe acum smalls (ok, smalls – abreviation in english) mici noştrii celebrii.
Una peste alta poate n-ar fi rău dacă ar apărea initiaţiva unui astfel de “eveniment soşăl midia” alături de timişoreni …?

P.S. Discuţiile fiind diverse de la real şi ideal la existenţă si acţuine, uite, de poftă, mai jos câteva poze făcute cu taciscrinu iar pentru că tot vorbeam de artă, pentru ingrediente, reţete bănuiesc că e clar unde trebuie stiudiat?, iar pentru fotogrefie mai încape îndoială Silviu clar

Hai, s-avem spor şi numa’ bine!

Poziţa ghiocelului,

Dacă e martie, intervine ghiocelul, însă văzut parcă într-un alt mod.
Dacă e pozţtie ar trebui povestit despre Kamasutra. Dezamăgire, nu, n-o să reinventez “Kamasutra” cu toate că, dacă stăm strâmb şi judecăm drept nu facem decât să fim actorii unei pelicule de pornografie socială de proporţii. Poziţii preferate?, fiecare cu poziţia şi durerea sa; Preferate de cine?. păi de ăia cu osu-n gură şi cu capul spart de la sportul ăla cu deschisul uşilor. V-aţi întrebat vreodată de ce stă bietul ghiocel în poziţia aia?. Păi mă-ndoiesc, că nu se gasesc lucruri mai importante de făcut decat să faci o analiza tâmpă la o plantă.

Şi totuşi …răspunsul vine repede şi singur, …”pentru că îi e frică”…
Păi nu e el “vestitorul primaverii”?, nu cere el “schimbarea la faţă”, “lumina”, căldura” mai multă, mai ieftină, adică de la mama natură?. Izbitoare asemănare cu mulţi dintre noi. Asemănare, cu cei care pleacă, căpăţâna şi merg înainte.

Măi care şi-a scos capul din zăpadă? ia vedeţi că dă acuma o brumă de-o să vă-ngheţe iar la loc cum aţi fost, voi chiar n-aţi băgat la cap că el ghiocelul nu respectă Kamasutra …poziţiile.
Nu, nu mă ştiu să fiu plin de frustrări , nu mă cred în celebrul triunghi al bermudelor …”Într-o bună zi o să-mi iau revanşa şi am să înfrunt această barieră pentru a-mi salva semenii”; cunosc replici gen: “N-ai ce să-i faci bre’ asta-i societatea”, “Ăştia-s oamenii”, “Astea-s vremurile”, “Capul plecat sabia nu-l taie”, “Bla’bla”, dar nu înseamnă că trebuie să mă complac în astfel de replici, situaţii… mă amuză (sau era intrgă?) ghioceii care fac orice pentru a păstra aparenţele, sau de ce nu scârbiciul iar pe la colţuri aiaiai…

Voi din care categoire faceţi parte?, cum e mai potrivit?, taci & mergi spre lumină? sau ai (h)atitudine, coloană şi alegi schimbarea?

Până una alta hai sa facem sa fie bine… .

Let’s do Zonga, cu invitaţii…,

… sau, mai bine mai târliu decât niciodată.
Sunt convins că deja toată lumea a auzit sau povestit despre #ziuaz, Zonga Party, Zonga sau despre tot ce ţine de noul proiect 100 % românesc pornit de echipa din spatele Trilulilu.
Zonga, evident “site” de muzică, cu care am reuşit să mă acomodez rapid, să mă şi … joc câteva ore, se încarcă repejor, intefaţă plăcută, uşor de navigat, cică mii de ore de muzică, artişti din toată lumea, iar la finalul etapei de animare a bazei de date vom avea de ales din peste 1,5 – 2 milioane de pese, mai mult decât tentant nu? (Sursa: The Practice), sau se poate urmări evoluţia derect aici.

Platformă ce îţi permite să asculţi, prin live streaming, sau altfel spus “serviciu de muzică on şi offline” poţi să asculţi pe calculator, telefonul mobil ce melodie, muzică vrea urechiuşa ta indiferent dacă eşti sau nu conectat la internet. Indiscutabil are şi optiunea de conectare cu celebrul Facebook, prin care se importă preferinţele muzicale şi găseşte piesele artiştilor preferaţi în baza de date existentă.
Deşi sunt şi liste predefinite, prefer să selectez piesele una după alta, prefer să ascult doar ce-mi place.
Clar cu opţiuni utile / practice pentru o astfel de platformă “Ce e nou” (ultimele melodii şi albume adăugate…), “Recomandări”, “Topuri”, “Genuri “, Favorite”, “Playlist-uri”, “Prieteni” – ce vorbesc de la sine despre rolul, utilitatea, scopul lor .

Trecând peste obsesia românească de a compara Zonga cu alte servici gen Grooveshark (care deja în România apare cu plată), cu Spotify / Pandora, Google Music, Last.fm, ori Rara, nu vreau să mă gândesc acum la ce efort a trebuit depus să aduci la aceeaşi masă a negocierilor atâta amar de case de discuri, artişti & etc., totul fiind cred necesar, într-o societate îndreptată corect spre totul pe bani.
Nu ar fi rău dacă într-un viitor îndepărtat părintii Zonga s-ar gandi şi la implementarea părtii de film, (vezi Voyo.ro) încet încet să apară totul într-o platformă, aş plăti mai cu …să zicem drag preţul echivalent al unui serviciu de telefonie mobilă pentru un servicu audio – video.
Apropos de bănet, dacă se plăteşte 5 (4,99) euro (Zonga Premium) sau 3 (2,99) euro (Zonga Plus) avem acces şi la radio, descărcare de playlist-uri offline, streaming de pe mobil prin aplicaţia dedicată.
Este totuşi de apreciat ideea că înainte de o lansare oficială se testează.

Momentan produsul este în private beta, ceea ce înseamnă că nu-l poţi testa decât prin invitaţie… so dacă cineva doreste, pofteşte să dea un feedback, sau e curios de o astfel de invitaţie, am 3 bucăti invitaţii.  Dacă vreţi să faceţi şi altfel de cadoaie de kitch-ul asta de 14.02 decât o… inimă (zăpadă fiind, mai nou celebra inima lu’ Stalin‘ vestita ‘lopăţică’ e indicată), nu ezitaţi, cele trei invitaţii vă aşteaptă.
Probabil încă ar mai trebui lucrat la conţinut sau la alte cele că nu dau de Coldplay nicicum sau de ceva recomandări asociate, vă las pe voi să apreciaţi, eu unul salut astfel de apariţii cu bune cu rele; eventual mai discutăm după lansarea oficială.

Cred că cele mai concludente idei le regăsim în prezentarea m’nealor:

Pinterest, noua fiţă sau noul val?

Ca orice “consumator” de Social Media, ca orice posesor “ciumec” de smartphone pe Android, din timp în timp, într-un fel sau altul aud, citesc despre enşpemii de aplicaţii şi fel de fel de reţele de socializare.

Aşa cum Foursquare devenea subiectul începutului de an 2010, Quora – 2011 (despre care nu se mai aude mare lucru), iar Klout, YouTube, Google Plus, Linkedin, Reddit, MySpace, Twitter, Facebook sunt deja mult prea discutate, cunoscute, dezbătute şi studiate, acum a venit rândul Pinterest, cea mai discutată platformă online a momentului, să ni se prezinte.
O nouă platformă socială, de fapt un panou virtual, o reţea de social bookmarking cu imagini organizate pe categorile, planşele, “panourile” stabilite de tine, (locuri pe care ai vrea să le vizitezi, design, citate, cărţi, film, muzică, gradinărit, fitness, animale de companie, tehnologie, redecorarea casei, fotografii, & etc., eu cam aşa am dat – din poză-n poză – de multe site-uri de interes culinar nu de alta dar ştiu că Bucătar Maniac căuta aşa ceva), iar CrazyMan sigur ar fi interesat de partea cu “Create an online shop”, sau va face comparţii cu StumbleUpon.
Ca să simplificăm, după cum spune şi numele se dă un ac, o pioneză… / Pin şi un maxim interes de a fixa lucruşoarele, sau partea foto, video ce ţi se pare interesantă de pe internet pe un panou / Board.
Vine cu o interfaţă simplă, placută, e drept că pare mai degrabă o combinaţie între Delicious şi Tumblr, sau între Digg şi Tumblr … .evident cu parte de Folow / Unfollow, Like, Tweet.

Tools: Pin it
Prin simpla utilizare a bookmarklet-ului “Pin It” (care presupune “← Add this link to your Bookmarks Bar”) poţi adăuga (prin drag & drop) link-ul în bara de marcaje.
Putem adăuga commenturi, sau da Follow la planşele, panourile, fotografiile utilizatorilor sau …şi mai simplu dam “Repin” şi le salvăm pe una din planşele noastre.
Când vine vorba de interacţiunea cu alţi utilizatori, puteţi comenta pe acele lor, sau se poate da un “Repin” la unul din propriile noastre planşe. Fiecare PIN va fi însoţit de fotografia de profil a utilizatorului caăruia i-a plăcut sau care a dat Repin.

Lansat în 2010, şi-a creat repejor o bază mare de utilizatori, chiar şi cu metoda de înregistrare bazată doar pe invitaţie prinde teren. Dacă este să ne orientam după un studiu / ianuarie, când Shareaholic ne arată cum Youtube, LinkedIn, chiar Google Plus cam rămân în urmă ca trafic generat ne putem gândi că va prinde la public.

Ca idee uite, dacă tot au şi varianta de a ne organiza tot felul de liste, de la alimente preferate, la dorinţe, n-ar fi rău să renunţăm la haos, să trecem puţin şi la obiective, pe vremuri erau acele panouri din… plută pe care atârnam fel de fel de hârtiuţe, planuri, notiţe, acum avem alte opţiuni, ale vremurilor noastre agitate ia să le folosim.

Că este destinată doar artiştilor, designerilor, restaurantelor, că tot pe Twitter ori Facebook o s-o ardem în continuare, că vor da companiile marea lovitură pe o reţea socială (deşi mă îndoiesc) om trăi şi om vedea ce ne rezervă viitorul, momentan rămâne o altă felie aspectuoasă a internetului de studiat, a cărei utilitate o vom stabili fiecre pentru el.

Pentru curioşii cu chef de studiat, o mică lectură: Everything you need to know about Pinterest.
So dacă doriţi inspiraţie pentru creativitate, sau pur şi simplu vă place organizarea ori vă loveşte curiozitatea, lăsaţi mai jos un comentariu şi trimit invitaţia,

Hugh Laurie, un englez reuşit

“Dacă poţi simula sinceritatea, poţi simula aproape orice” zice  englezul nostru, cât despre reuşit?, păi?… scrie cărti, cântă, joacă, băi da e chiar culmea, parcă-i român, prea le face el aşa pe toate … de unde până unde?.

Nu, nu este vorba despre vreun episod pasional, emoţional, sau legat de vreo guvernare că doar Emil Boc has signed out.
Dacă Băse şi-a făcut update la guvern eu de ce nu aş face un mic update la ce, sau cine  mă mai impresionează. Nu de alta dar cei ce mi-au marcat adolescenţa sunt foarte bine creionaţi de Crăcă … enumerând doar Charlie Chaplin, Bud Spencer, Terence Hill.

James Hugh Calum Laurie better known as Hugh Laurie, sau cum ar zice românul: “Bă, îl ştii pă Dr. House?, bă ce om, bă!”, evident actorul britanic dublu-premiat cu Globul de Aur pentru rolul din serialul “Dr. House” despre el vorbeam. Un actor (englez) extraordinar, comediant, scriitor & cântareţ bun, un om deosebit şi talentat, bărbat sexy fără a fi neapărat frumos (dacă e să mă orientez după partea feminină a criticilor) …Dr. House, un serial care mi-a provocat dependenţa încă de acum mulţi ani.
Când spui Dr. House, evident …ahaaa…, serialul, bastonul, cinism, aroganţă, factor psihologic, nenea ăla anti-social, scorţos, arogant…însă de cele mai multe ori e vorba de boli ciudate sau de ce nu de cauze ciudate.

Dar (pe scurt aşa) cine e Hugh Laurie?

Fiul unui oarecare medic, zodia: Gemeni, etnie/rasă: albă; liceul: Dragon School, Oxford, England · Universitate: Archaeology & Anthropology, Selwyn College, Cambridge, Eton College; religie: ateu; ţara natală: Marea Britanie. (Ce s-ar face românul fara net?, bine, am ratat ideea de Constituţie: subţire).
Născut la data de 11 iunie, 1959, în Oxford. Hugh, fiind cel mai mic dintre cei 4 copii, din anul 1989 căsatorit cu Jo Green, administrator de teatru, locuiesc în partea de nord a Londrei alături de fiica lor, Rebecca, şi cei doi fii, Bill si Charlie, care evident nu pot urma alte căi decât cele actoriceşti.
După ce şi-a terminat studiile în antropologie, a început o cariera în actorie, în 1982. A jucat multe roluri în seriale T.V., filme şi a făcut diverse voci în filme de animaţie.
A devenit cunoscut după serialul “Blackadder” (1985-1999). Din 1989 pina in 1995, a jucat în show-ul “Fry and Laurie” şi în paralel a lucrat serialul TV “Jeeves and Wooster”. Iar aşa pentru îndrăgostiţii de istorie, pe 23 mai 2007 a fost făcut ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, de către Regina Elisabeta a II.
Zicese că s-a luptat mult timp cu depresiile şi încă vede un psihoterapeut pentru tratamente, nimic (zic eu) neobişnuit pentru vremurile noastre moderne

Din anul 2004, (locuind într-un apartament în West Hollywood (pe durata filmărilor serialului “House” în Statele Unite), joacă rolul lui Dr. Gregory House, care a primit două premii Globul de Aur, două premii Screen Actors Guild şi mai multe nominalizări la Emmy.
Trecând peste toate ajunge până şi noua imagine a brandului L’Oreal, L’Oreal Paris Men Expert… citez “În prima fază am crezut că este vorba de o eroare, după care mi-am dat seama că L’Oreal nu caută modele, ci oameni cu personalităţi puternice, care merită şi care nu se tem să proclame că folosirea produselor cosmetice poate fi o decizie foarte masculină la urma urmei”.
Pe mine unul, mă fascinează, omul, actorul, de ce nu şi Dr. House, cinic, pare rece, nimic românesc …de gen “insist”, dar vai nu trebuia”, mai intră şi prin viaţa intimă a pacientului evident spre reyolvarea cayului, mai ajungem la episoade in care ajunge psiholog extraordinar, de totul este condiţionat doar că nu poţi anticipa întotdeauna condiţiile.

Pe lângă maşini, pasiunea pentru motociclete din serial pare să fie reală, având în vedere că se ştie – are câteva exemplare. Mai e pasionat de muzia şi, mai nou de … box.
Dacă este să ne luăm după sora Wiki, din august 2010, ajunge cel mai bine plătit actor într-o serie de drame de televiziune din SUA, în 2011 fiind inclus în cartea recordurilor ca cel mai bine plătit actor într-o dramă TV-SUA, câştigând până la 700.000 dolari / episod House şi pentru a fi omul cel mai vizionat ca lider pe televizor, este considerat actorul care atrage cei mai mulţi spectatori în faţa micilor ecrane.
Cu toate astea …vorbind despre un succes fulminant, a anunţat recent că se gândeşte să puna capat carierei de actor de televiziune pentru a se putea dedica in totalitate muzicii. Între noi fie vorba interpretează remarcabil jazz şi blues la pian, chitară şi saxofon. Recent a debutat cu albumul Let Them Talk, după care a susţinut o serie de concerte în Europa.

House is Fucking crazy, but i love that!.

Până una alta nu am timp de sentimentalisme, să-l şi ascultăm , mare mi-a fost mirarea să aud că într-un secol ca acesta full of internet, lumea nu ştie despre cărţile scrise de Hugh Laurie (The Gun Seller, Paper Soldiers), sau despre inredibila sa muzică, ete de exemplu, Let Them Talk, piese cântate prin New Orleans …instrumentatia de “vintage” blues si-un pic de jazz cade bine oricând.

Surse: Youtube, Wikipedia, & http://www.hughlaurieblues.com/ :)

Zăpada dintâi,

Dimineaţa devreme, mai devreme ca de obicei, puştiul se trezi parcă dintr-un somn adânc, se freacă la ochişorii deschişi numai pe jumătate, aşa că la pisoii ăia de …… lapte, îşi puse şosetele călduroase să se dea jos din patul moale şi cald. Avea obiceiul să tragă perdeaua grea de brocart şi să stea cu năsucul lipit de geam un timp.

Era luna lui Gerar şi joaca pe maidanul din faţa casei devenise o aventură. Ridică precum făcea în fiecare dimineaţă colţul cu franjuri şi închise ochii brusc. Îi trecea prin minte că încă visa.
Lumina puternică de afară îl orbise …dar numai pentru scurtă vreme căci pleoapele i s-au deschis rapid înapoi. Ploaie mai văzuse, dar ploaie albă niciodată. Năsucul i s-a lipit de geam şi încerca să desluşească minunea care pica din cer. O cădere lină de fulgi de un alb imaculat, imenşi şi pufoşi, care se pierdeau jos într-un covor moale şi strălucitor. Era uimit peste masură, şi de uimire uită să-şi dezlipească năsucul de geamul îngeţat până când un strănut îi gâdila nările micuţe şi se trezi parcă din feeria ce o trăia aievea.
O zbughi pe uşa odăii şi nu se opri până în bucătarie unde mama lui pregătea ceva bun pentru prinţisorul cel năzdrăvan “Mami, mami uite…” şi răspunsul veni prompt…”E prima ta ninsoare piciule!”.
Ceea ce văzuse el nu era o poveste, era chiar zăpada adevărată… chiar prima zăpadă pe care nu o să o uite vreodată, era teribil de emoţionat: ochişorii i se deschiseseră de-abinelea, năsucul i se încălzise, picioruşele îi fremeătau, aveau dor de ducă, faţa toată i se luminase (după atâtea poveşti cu şi despre zăpadă…). În sfârşit trăia o poveste de iarna adevărată, una din acele poveşti cu care adormea seara târziu cu glasul mamei sale în gând.

Au trecut anii, fulgii i s-au pus şi pe tâmple. Minunea primei ninsori îi luminează şi acum ochii… “Tati, tati,… uite” – puştiul de acum, al lui se trezise şi el, dar nu s-a lipit cu năsucul de geam. Şi petru el era prima ninsoare, dar ştia că trebuie imortalizat momentul, doar se născuse în epoca digitala. Aşa că se duse glonţ la camera foto şi i-o arată copilului mărişor de acum (tatălui său). Pentru puştiul cel de acum va fi peste ani şi ani un album digital de răsfoit scos cu un clic din fisierul x denumit “Zăpada dintâi”.
Emoţia însă, trăită la câţiva zeci de ani rămane aceeaşi, iar amintirea şi dânsul fulgilor jucăuşi trăieşte mereu şi ne înseninează copilăria. Prividu-l acum mai am un singur …dor, să uit cumva de coduri, de autostrăzi blocate, de probleme, să retăiesc măcar puţin din copilărie.

Nea Iancule, încă trăim

În ultimul timp am ajuns destul de rar pe aici, prin casă, să apuc să mai postez câte ceva devenise o himeră. Odată cu noile schimbări, sper să modific măcar acest aspect.
Trecând peste toate “siropurile” scrise pe aici uneori, nu pot să nu remarc “marea revoluţie”, involuţie din ultimele zile. Pe toate site-urile (inclusiv de socializare), programe de ştiri, românul nu se dezminte, toată lumea îşi dă cu părerea scrie, despică firele în patru, opt, sau zece; te îndeamnă la …protest că de… acum e momentul să scăpăm de tiran, unii să ieşim în stradă, alţii postează poze cu diverse despre Băselu’, Ponta, etc… so?, s-a băgat cumva în galantare vreun os nou de ros?.

Iar ne apucă schimbările?, să apuc să văd / aud / citesc cum unii strigă “Jos Mitică, de la Ligă!”, alţii mai şi scriu pe fb ..”50 de ron să strigi contra, pro”, unii o dau cu regele, unii alţii cu clasa politică, unii dau cu pavaj. De fapt ce vrem?, audienţă?, sau mai bine zis ce schimbăm cu ce? că de câţiva ani tot schimbăm pe ei ca pe timbre. Nu despre Smurd, legea sănătătii era vorba?, uh, se mai ştie şi despre articolul acesta cumva?… sau joacă ceva echipe vreun sport?, că zău nu înţeleg cum se poate ajunge la spargeri de magazine?, sunt curios cine plăteşte toate acele pagube de …prin ţară, nu tot buzunarul meu de contribuabil?.
Să mă apuc acum să teoretizez despre responsabilitate?, vrei o schimbare? începe cu tine!. Cine nu ar vrea oare un sistem curat?

În altă (dez)ordine de idei televiziunile trasmit exact ce şi cum trebuie, Drăgoteasca recunoaşte pe ici pe colo că există şi huligani, nu doar cetăţeni, candidatele la primărie Sânziana Buruiană şi Ioana Popescu oare nu se duc şi ele la popor? o revoluţie cu perversiuni!, ceva?. Irinel am înţeles că a cam fost bruscat .
Azi oare ies la revoluţie şi fanii echipelor din Liga a II-a?, că mai ieri, alaltăieri erau bănuiţi tot felul de …ultraşi dinamovişti, stelişti, etc… cu şurubelniţe, pietre la pungă, păi dacă se dovedeşte că suporterii lor au generat ce văd pe tembelizor desfiinţarea echipelor poate ar fi o soluţie?.

Oricum fiecare are părerea lui, de cele mai multe ori diferită de restul universului, oare o fi greu să se protesteze mai calm?, chiar vă simtiţi mai ok cu capetele sparte?, sincer cam doare… . Cam doare şi ..ştim noi ce a unora, na hai să-i zicem tupeu, cică din cauza de “mitinguri” nu vor mai veni investitorii în ţărişoara asta, de parcă Nokia sau Tnuwa din aceeaşi cauză or fi plecat.
Da recunosc, (momentan) sunt apolitic, orice culoare vine tot rata aia o să o am, dar nu mai suport să văd celebra “tanti” care nu demult râgâia efectiv într-o cronică a carcotaşilor (la propriu) să îmi prezinte micul revoluţionar de 10 anişori căruia Băse’ (personal) i-ar fi luat alocaţia. Nu…, nu schimb canalul dacă nu-mi convine, sunt sadic de felul meu… vreau să văd până unde duce… dorinţa de audienţă. Pe deasupra, Ion Iliescu este încă în viaţă, iar asta nu este decât o alta poveste despre stat acasă de “revoluţie”.

Sper ca măcar în seara asta să nu mai aud de capete sparte, de limitele …fărădelegii, bla..bla… .
P.S. Cu toate ca nu am afirmat nimic nou, decât ce deja ştie toata ţara asta, terminaţi cu invitaţiile la …proteste, dacă vroiam eram deja în stradă pe tancuri sau reni dacă cumva or mai fi prin faţa primăriei.

Pe scurt, “Oare Pepe si Zăvo’ or fi ok?, Băi.. e criză” ….. Fail, mai depinde şi de noi. So până să dramatizăm, niţel calm, sau destindere nu ne-ar strica, darămite ceva analiză”.