Lenea de dimineata sora lu’ plictiseala de seara

– Fuck, iar sună alarma?, “Here we go again” îţi zici în sinea ta într-o romgleză rutinată …parcă suntem prin jocuri, o tot luăm mereu de la capăt.

Dominat de o lene deloc surprinzătoare opreşti alarma, te-ndrepţi spre baie, te “alea alea” p-acolo, mai “ucizi” o dată alarma (se pare că n-ai nimerit tasta din prima);
Ai mâncat, ai lucrat, …scos nasu’ dintre cifre, băgat nasu’ unde nu-ţi fierbe oala, cerut ajutor, dat peste oameni indiferenţi şi sictiriţi, făcut cruce, revenit la laptopul cel de toate zilele, rugat de el să-şi revină (ca să-ti pot reveni şi tu), el ascultat, sau nu … .
Seara, văzut ştiri cu Marean, fumat o ţigară, răsfoit mai departe în carte, căutat mai departe în gând. Mâine, poimâine, etc. un alt azi multiplicat ce trebuie dus mai departe…
Şi evident derivatele, doar cu toţii ne trăim micile aventuri în felul nostru.

Sensuri unice, scopuri diverse, parcursuri personalizate, blabla’uri multe …acelaşi final.
Veşnic aceleaşi clişee, cu excepţia celor care îşi trăiesc (perfecta) viaţă într-un vis continuu (fară să fumeze ‘tarte ceva). Până la urmă ce faci …te face.

Rutină, evoluţie, zonă de confort, plictiseală maximă, prună prea puţină, ori doar lene?, cert e că (la cum le vad eu la ora asta) toate sunt legate una de alta şi cea mai grea luptă e cu tine însuţi / însăţi când realizezi că trebuie să ieşi din zona călduţă de confort.
Cei mai mulţi oameni par pierduţi, pierduţi în gândurile proprii.

Vine o vreme când vrei nu vrei e cazul să mai schimbi câte ceva pe ici pe colo, să mai înveţi lucruri noi, altfel rişti să dezvolţi în timp foarte mult cinism, să deveii pradă propriilor tipare comportamentale.
Facem schimbările astea pentru noi?, pentru cineva anume?, poate doar pentru o stare de spirit şi ar trebui să ne ajungă.

Hai că până la urmă după atâta vrăjeală mă trezii înscris la un curs de limbă străină unde vad pe listă: doi polonezi, un englez, o braziliancă, un spaniol, o chinezoaică, doi ucrainieni, o tailandeză, una de prin lituania şi unul din zimbabwe. (eu şi entuziasmul meu idiot) (zici că începe un banc, Babilonia – dar nu am vrut decât să-mi reduc rutina la minimul necesar), no’ acum ce o fi o fi măcar îmi satisfac o curiozitate. Ce zici?, o fi posibil să înveţi o limbă străină în 6 luni?. Cine ştie, poate o fi tocmai acel imbold pe care-l căutam.

#noiânceputuri. În cel mai fericit caz lungim lista, mărim cercul sau în cel mai nefericit caz îmi dezvolt încăpățânarea de a fi capabil să o iau mereu de la capăt.
Lenea asta pare …un cerc vicios dar ştii cum e: “Nu te îneci pentru că ai căzut în apă ci pentru că rămâi acolo”

Let the cinic games begin.

| Lasă un comentariu

It’s weekend, Face-a-book!

De cum am văzut-o mi-am zis că trebuie să fie a mea.

E ciudat, pentru că până atunci le preferam pe cele mai micuţe.
Ajunsesem însă la o anumită vârstă şi aveam nevoie de ceva de cursă lungă. Am trecut-o pragul casei în braţe. O strângeam cu putere în mâinile mele pentru că ţineam la ea.
Îmi plăceau formele ei şi îmi plăcea că e mai mare pentru că puteam …descoperi mai mult.
Câteodată aveam nevoie de o oră jumate’ ca să terminăm. Însă ajungea pentru câteva zile.
Îmi mai plăcea că era liniştită. Nu-mi plac cele foarte zgomotoase.
Câteodată mirosea superb, dar, pentru că întotdeauna există şi un dar, a trebuit să vină perioada sărbătorilor ca să îmi facă figura.

Am realizat că e o stricată (că de, până şi gusturile se mai schimbă); nu ştiu, poate uzura, poate faptul că o purtam de colo-colo, cert e că ceva s-a întâmplat.
Acum trebuie să decid: ori mă gândesc la alta ori îi chem pe cei de la Depanero să o repare.
…Să-mi repare cartea sau să-mi (re)gaseasca pofta de citit!.

Haaa?, despre carte era vorba?, Ptiu drace, iară cărţi – De ce?.
Pentru că mereu dincolo de o poveste aşteaptă o altă poveste, …încă o poveste, iar când începi un drum mergi curios pe firul unei singure poveşti, parcă vrei mai mult.

Aş fi curios câtă lume mai citeşte de dragul cărţilor, de dorul aventurii, a clasicului şi nu doar a unui joc în care să enumeri cele enşpemii de titluri citite ce ţi-au marcat viaţa aruncate pe un grup pe facebook, pe un perete unde poţi scrie orice aiureală.
A, da ştiu că citim mult ba chiar foarte mult că doar lecturile obligatorii pentru şcoală din tinereţe ce au fost? sau citatele alea aruncate într-un trend de hipstăreala ieftină crezi că apar din senin în faţa noastră pe fassbuk!?

Să mai întreb de mersul la bibliotecă?, n-are rost că deja e folosită săraca suficient pentru alte cele🙂, eventual ne-ntindemm la un reading challenge ceva?

Mai şi citeşte bre’ să fii şi tu dăştiept, nu ridica vocea, doar îmbunătăţeşte-ţi argumentul!, mai aflăm şi noi că marele fotbalist Dostoievski nu a apucat balonul de aur, mai dăm câte una seacă: „ai citit Shakespeare. Nu, cine l-a scris?”

Oare câtă lume se mai bucură şi de altceva decât de un laptop, o tabletă, un aifon d-ăla?
Taci, că dacă-ţi arăt o frunză, o rază, uite-un moş, o gagică VIE (nu poza) nu mai recunoşti nimic!

În altă ordine de idei, mai ridicaţi-vă ochii din telefoanele alea mobile că parcă aţi înnebunit de tot!. Nu mai priveşte nimeni în faţă, toţi stau pe net (iCarte, iParte cum ar zice un proverb modern?). În pat, sub pat, în tramvaie, la volan, la serviciu, toţi cu aifoane, cu tablete; P.S. vezi filmul „Disconected”

So, dragă carte mi-am planificat viaţa după cuvintele tale, care s-au risipit în cărti scrise de autori (poate) mediocri, iar acum te pierzi într-un singur volum, dintr-o bibliotecă virtuală… intr-o buna zi, o sa te citesc, din nou.

Şi picură şi ploaia …şi cântă şi păsărelele …şi suntem vii şi reali …nu virtuali.
…sună telefonul, nu mai scriu. Aţi înţeles ideea.

“Books are not made of pages and words. They are made of hope, dreams, and possibilities.” – Unknown

5 Citind, îți instalezi noi aplicații…

Sursa foto FB

Posted in Diverse | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Vanatoarea de viermi,

Cele fară coloană vertebrală se numesc nevertebrate. 

Cum trăim într-o continuă descoperire, cuvintele şi expresiile din dulcea limbă română se înmulţesc precum ciupercile după ploaie. Asta ca să mă exprim într-un limbaj cât mai departe de trivial. Adică pe romaneşte, să nu spun că joacă numai roluri în filme gen ‘iepureasca’ de Carpaţi.
Oricum dicţionarul nu mai are de mult rolul pe care îl avea până acuma. El e la munca de jos. A fost scos din toate funcţiile şi a rămas la mătură. Ne-am obişnuit, noi cei din generaţiile astea mai „oldies” să putem defini calumea cuvintele şi să le dăm sensul lor propriu de la mama natură.

No’ că nu se mai potriveşte. Păi ia uite vere’, când spui Câine te gândeşti la un animal drăgălaş, patruped, prietenos (mai mult sau mai puţin după ultimele evenimente). Greşit, Câinele e bi-şi anume-ped, nu are contract nici cu prienenia nici cu drăgălăşenia, şi nu muşcă niciodată decât pe la spate.

La mare căutare însă, sunt acum Viermii. Păi, o să spuneţi …da mă’ poate se exportă prin Asia, că sunt plini de proteine; au’ poate produc şi ei ceva miracol terapeutic. Vedeţi că iar nu ştim definiţia corectă?. Avem desigur asemănări şi deosebiri cu subscrisul inelat. Se târăsc prin viaţa şi pe la muncă, deci au acelaşi mod de deplasare. Sunt scârbosi rău şi ai desigur o senzaţie de greaţă când îi vezi, nu mor niciodată pentru că se refac după ce-i calci, ţi se urcă pe spate şi pentru toate calităţile astea sunt vânaţi. Deosebirile majore sunt că Viermii ăştia sunt poligloţi (mă rog, mai mult sau mai puţin mioritici) şi au în plus un organ vital: Limba …sunt din noua generaţie de inelaţi: viermi cu limbă.
Ling pe unde se târăsc şi se târăsc pe unde ling. Dar pentru că sunt o specie nouă în plin proces de înmulţire, sunt şi foarte uşor de găsit. Aprecierea e la superlativ. Din păcate nu pot fi mâncaţi: îţi stau în gât după prima înghiţitură (asta ca şi aviz amatorilor de senzaţii tari!).

Cum se poate ca unii oameni, ce au un număr strict limitat de cuvinte în lexicul personal, să-si aroge drepturi de atotştiutori?! Este posibil aşa ceva?!, cum ar putea fi catalogaţi aceştia?!.
Sau puteam menționa invidia? răutățile? obstacolele? lipsa de încredere a unora? pe principiul “Ce nu te doboară te face mai puternic”, trebuie să mergi mai departe & bla, bla şi scăpam mai uşor de evoluţia / involuţia inelatului?.

Subtil ca o greblă la o conferinţa de porţelan chinezesc?, chiar inpiraţional pe alocuri nu?, ce să-i faci se umflă pamfletul în mine din când în când, cică şi celor mai buni li se mai întâmplă d-astea.
În rest…. numai de bine și vouă, celor care gândiți de bine, și vouă, celor care gândiți oricum altfel.
Vorba francezului: “Les jeux sont faits, mes amis!”

Posted in Diverse | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Te vreau inapoi copilarie,

Mai nene, m-am trezit în crucea noptii, luat în pumni de o foame barbara si culmea in frigider domnea lenea (asa s-a recomandat, parol!), vorba aia… pauza, lipsa, gaura, cica n-am mai fost la un shoping adevarat, cam de un secol; pe semne ca in mintea mea (si în portofelul meu) timpul s-a oprit si isi cauta bonurile de masa aferente. Le-o fi gasit?, nu știu și sincer nici nu-mi mai pasă.

Am strigat mi-a raspuns ecoul, a… ăsta eul, am tăcut… mi-am auzit gândul, inima, “…măi neamule ce bine era odată!”. Gândurile mele se așează într-un fotoliu, În întuneric, dorințele mele se uită pe geam după ideile mele care se cațără în copaci & Bingo!, am atins doar orgasmul clasic al copilăriei, unde totul era permis, chiar și pita cu unsoare… ce mai, un… adevărat infinit!

Copilarie subiect sensibil bine ai revenit, cu toate ca ești firav, și cam subnutrit.
Pare-se că în mintea mea timpul s-a oprit și amintirile copilăriei sunt foarte prețioase și pestrițe, iar amintirile curg, frigiderul se închide, eu vreau totul înapoi, de la abecedar la primele beri beute cu tine prietene🙂 . De la adult la copil vreau totul înapoi așa deodată. Doar că, se pare, nu prea reușesc să mai fiu copil… din păcate copilăria mea s-a dus prea repede și prea devreme. Și totuși a mai rămas ceva. Dacă în clipe d-astea mă gândesc la copilărie mai am o șansă. Nu vreau să-mi amputez copilul încă din copilărie, vreau să rămân mereu copil, se poate?.
Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care ni le-a putut oferi viața a fost copilăria fără internet!… fu’ primul gând, urmat de-o plecăciune către mama mea. Îmi este dor să fiu copil, cu dorințele aferente.

Fără stres, fără griji și fara să îmi pese de ce se întâmplă în jurul meu, fără să mă gândesc de ce închid ușa frigiderului. Perioada în care alerg cu pași mari către brațele părinților mei ca să ma simt mai “acasă”. Să mă simt in siguranța. Să simt că nimeni și nimic nu îmi poate face rău. Îmi vreau somnul de după-amiaza. Vreau primul sărut. Prima dezămagire. Să simt căldura și iubire. Să mă simt cel mai frumos copil. Să alerg desculț din nou prin apa aia caldă de ploaie… . Să schimb din nou timbre, să fumez din nou cele mai tâmpite bălării.
Știti voi, copilăria, perioada vieții pe care o vrei scurtă și în care primești și primești, fără să te coste mare lucru, vă amintiți?. Apoi se întamplă taman invers, te trezești visând la un internet comunicativ … “am ieșit în seara asta dar m-am grăbit acasă. Vreau sa prind insomnia de la început!”… .

Vreau să umblu iar desculţ prin iarbă să suflu păpădii (desi la preturile din ziua de azi nu-i mare branza treaba asta), să rod la un fir de iarbă (idem…) şi să stau la umbra unui tei.
Pe vremuri dădeai Like copacului viu din grădina în care te furișai dupa cirese decat sa dai accept vreunui ciudat prin FarmVille care nu și-a muls virtual vaca de vreo luna sau ceva…
Am iubit perioada cu miros de fân și must de struguri și mingea din care rămăsese doar cauciucul, voi iubi și ce urmează.

Uite ca astăzi sunt mare, alerg după bani, fericire, prosperitate și alte rahaturi, pardon senzații de neuitat. Mă lupt, doresc și cad, mă încurajez și mă ridic, merg mai departe crezând că de data aceasta o să nimeresc; apoi mă las. Ajunge, iîi spun eu… Dar constat cu amar că uneori mă aflu în careul unui cerc vicios în care nu eu fac regurile, ci altcineva le-a trasat înaintea mea. În acele momente realizez că totuși era mult mai palpitant pe când eram copil.

Concluzia unui frigider?, sau a unei realitați? pe care o vreți azi? – amintirile copilăriei sunt foarte prețioase. Sunt un copil mare care a ieșit dintre coperțile cărții de povești și s-a lovit de viață. Care a fost învins și a învis. Care a iubit și a pierdut. Care își iubește viața cu toate lipsurile și imperfectiunile ei. Una peste alta sunt un copil fericit.” Copilul cu cele mai frumoase amintiri, cu cele mai frumoase vise. Copilul plin de energie, care zâmbește neâncetat. Am iubit perioada aceea cu miros de fân și must de struguri și mingea din care rămasese doar cauciucul iar acum iubesc realitățile cotidiene că doar unde găsești altă sursă de umor decât aici in Românica?.

Până una alta, vorba vine… BB King va cânta marți și miercuri în clubul său din New York. Am uitat să vă spun, are 88 de ani, împliniți pe 16 septembrie an de grație 2013… . Copilărie, copilărie cum te-ai huluit …, am făcut alegerea cea mai stupidă din viața mea. …am crescut🙂.

 

Posted in Diverse | Etichetat , | Lasă un comentariu

Vara altfel, prin Arad

Zice-se că vara este vacanţelor prin excelenţă, o perioadă în care ritmul trepidant al oraşului parcă se diminuează, toşi cei aflaşi încă aici fiind doar cu gândul la vacanşe. Cei care rămân să slujească pentru un dinar „teoretic” au variante puţine de petrecere a puţinului timp liber.  Sau putem încerca o dedublare ceva? să fim şi la muncă şi în vacanţă. Nu putem păcăli timpul, asta e. Dar poate îl convingem totuşi să ni se alieze şi să ne ofere, alte şanse de a ne bucura de viaţă.

Despre strada Bariţiu, cei mai multi ştim că nu are foarte multe becuri. Unii mai răsăriti şi mai copţi mai ştiu că Bariţiu ăsta a fost cineva, cândva. Prea puţini îşi imaginează că în plină vară, acolo se poate simţi miros de cultură. Ca să fim români nu trebe’ musai sa parlim un mic si sa ardem o bere. La Teatrul de vara, în perioada asta, dăm pe gât o doză consistentă de cultură.

Miercuri, 31 Iulie a.c., ne-am bucurat de prezenţa pe scena Teatrului de Vară din Arad a unuia dintre cei mai apreciați artiști de origine română din lume, într-un spectacol cu titlul ”Cineacordeon” / ”Emy Drăgoi plays Charlie Chaplin”. Cunoscut la Paris drept “Regele jazz-ului la acordeon” Emy Drăgoi, mixeaza Ciocârlia cu Dansul Săbiilor sau Simfonia a V-a de Beethoven cu Ciuleandra.
Un român ne-a aratat ca Chaplin e meloman, că muzica românească sună la fel chiar dacă e traită la Paris, ca un acordeon îşi cere dreptul la aplauze atunci când se confundă cu artistul

Joi, acelaşi decor, aceleaşi reflectoare, aceeaşi scenă alţi artişti, alte aplauze. Şi toate astea într-un „manifest pentru sănătatea Pamantului„.Sărbătoarea ţine cinci zile, ba prin oraş ba prin judeţ🙂 (Nădlac, Curtici, Şiria) şi se traduce prin muzică, dans, poezie şi recitaluri pe nisip.

Prima seara ne-a adus amintiri. Amintiri despre un om pe cât de enigmatic pe atat de cuminte, care şi-a terminat rostul pe Pamant. Generaţia în blugi de atunci iî ştia poeziile pe de rost. Cea de acum îl citeşte în cartea de istorie. Memento scurt …poate prea scurt si poate prea putin pentru un artist atat de mare.
Un pic de operă Felicia Filip), un pic de rock (Timpuri Noi), un pic de autohton (Doina Oltului), printre câteva premii care au scos în faţă arădeni cu suflet minunat.
Cel mai important spectator …Pământul, aştepta cuminte in backstage să se stingă lumina.

La final am facut cunostinta, ne-am prezentat, am iscalit in cartea lui de onoare si ne-am dat intalnire in alte dimensiuni sa descoperim impreuna ca „avem de toate”, şi mai bune şi mai rele / şi-a putea şi nu se poate / şi noroi şi stele. Am respirat adânc, e miros de viaţă în aer!. Muzica îi ajută pe oameni să trăiască mai frumos, aprinde lumina pentru nişte suflete minunate.

Deci, băi nenicilor, văzut, plăcut şi mă mai duc! să-mi culeg bonusul de cultură, (cu atat mai mult cu cat ca Horaţiu Mălăele vine la Teatrul de Vară chiar în prima reprezentaţie a lunii august în recitalul cu titlul „Sunt un orb” Nichita Stanescu, Topâr­ceanu, Păunescu, Emil Brumaru, etc… , un adevarat regal). sau poate dau o fugă pana pe ştrandul Neptun din Arad pentru un alt proiect interesant „biblioteca în aer liber„, ceea ce vă doresc şi vouă🙂 .

12345678

 

 

 

 

 

 

Posted in Arad, Diverse | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Suporterul de ardeal,

 

Nu este vorba nici despre noua senzaţie mediatică de la Vatican şi nici despre raportul MCV luat la puricat de europarlamentari, azi mă mulţumesc cu o porţie de sport.

În plină schimbare de news feed a unei societăţi îmbătate de aflatoxină şi carne de curcan sau de tun pentru o Europa în derivă şi a unor grile de programe ciudate de pe la rds, în săptămânile când steaua dă piept cu hazardul de prin Albion, într-un sport românesc tot mai mediocru dominat de comisii şi alte lucruri hilare sau lupte libere (vezi Sportul Studenţesc) în care nu ştii dacă faptul că două echipe joacă cu acelaşi sponsor imprimat pe echipament sau că unii (din aceeaşi echipă, Severin) au sau nu sigla echipei imprimată pe piept… nu reprezintă o dovadă a neglijenţei, a sărăciei sau a neprofesionalismului unui management la-ntâmplare, românii încearcă să mă surprindă cu lucruri simple dar de efect).

Etapa trecută din Liga întâi, liga lu’ Mitică cum i se spune mai popular, una dintre echipele cu zbateri pentru supravieţuire „U Cluj” a avut ghinionul să fie sancţionată… obligaţi să joace un meci cu porţile închise – este vorba de întâlnirea cu CS Severin, din cauza incidentelor din meciul cu Steaua.
În tribune „au avut onoarea” să stea în frig doar femeile şi copii până în 14 ani, dar asta nu i-a împiedicat pe fanii ardelenilor să fie alături de favoriţi.
S-au cumpărat bilete de solidaritate de către suporteri chiar dacă nu reuşeau să intre pe stadion, bla – bla; asta deja se ştie (ba chiar de mai multe etape de când suporterii tot cumpără pe bilete, şi banii ajung, deşi echipa pierde, sub formă de primă pentru jucători); însă gestul ce m-a făcut să ajung la postarea aceasta este altul.

Concret, după spusele şi văzutele de pe site-ul gigi, pardon DigiSport aflăm că aproximativ 1000 de fani de-ai Universităţii s-au adunat în faţa arenei din Cluj şi au vizionat partida cu severinenii pe unul dintre peretii stadionului, prin intermediul unui proiector, totul …de pe laptopul unui suporter, de aici spiritul ce m-a facut sa (hai să zicem scriu) rândurile astea.

Deşi trăim o într-o perioadă de tactică spirituală gen tiki-toaka poate ar trebui să fim ceva mai spirituali cu toate că, da, trăim într-o epidemie a talentelor negative, „tunuri”, „ţepe”, etc.-uri peste tot, hai să estem serioşi astfel de gesturi nu prea mai auzi / vezi în plan sportiv pe plaiul nostru mioritic, cu toate că suporteri sunt mulţi. Cu cât umbli dai de oameni, şi oamenii sunt tot mai rari.
Ştiu şi zvonul că Divinitatea îl ajută într-un fel sau altul pe cel cu mai puţine milioane de euro, însă nici eu şi nici clujenii de mai sus nu ne simţim prea bine.

Închei lăudând iniţiativa suporterilor clujeni, că doar toată lumea depinde de două lucruri: de muncă şi de noroc în viaţă asta iar norocul pe la români e ca frigurile, nu apucă pe toţi – dreaq ştie, m-am emoţionat mno., ho’ că nu-i moarte de om.
Cât despre titlul articolului, probabil că nu are legatură cu conţinutul blogului însă când se aliniază planetele… se aliniază, aia e!, şi n’ai ce’i face!🙂 (e de bine!).
Ok, suporterii în general au şi exagerări dar de data asta merită votul ală pozitiv.

Bravos naţiune.

 

Posted in Diverse | Etichetat , , , | 2 comentarii

Frumusetea uitata a vietii,

Destin, un cuvânt ce poartă în el misterele existenţei noastre. Bun sau rău duce cu el fragmente de anotimpuri, oferindu-ne fericire sau cumplite dezamăgiri. Uneori e atât de dur încât îţi vine să îţi pui firesc, întrebarea: „De ce?”.

O astfel de întrebare cutremură universul copiilor cu care viaţa a fost mai puţin darnică. Mno… cel mai aspru tribunal din lume, i-a condamnat la o suferinţă pe care n-o meritau datorită unei erori genetice.
Ana e un astfel de copil pentru care viaţa …nu are nici un sens, şi totuşi se bucură de viaţă mai mult decât oricare dintre noi. Tragedia existenţei sale i-a marcat şi îi marchează încă pe toţi cei ce o înconjoară. Puţini la număr, pentru că aşa cum se-ntâmplă de obicei necazurile vin la grămadă… şi-a pierdut şi părinţii într-un nefericit accident, iar acum e crescută de mătuşa ei.
De la distanţă pare o statuie. Lucrul acesta nu e departe de adevar, mişcările ei sunt extrem de limitate. Faţa îi e luminată, însă de ochii de un albastru parcă ireal. O nestăvilită dorinţă de viaţă se ascunde în spatele acestor ferestre ale sufletului ei.

Din nefericire medicii şi-au dat verdictul, „Nu, niciodată nu va putea trăi altfel decât într-un cărucior cu rotile” … .Va fi întotdeauna o mare absentă de la maratonul vieţii.
Singura care mai speră la o minune (şi care nu vrea să ne audă vorbind de donaţii, sau milă pentru că, culmea bani ar fi… dar …cronometrul cam ticăie) este fiinţa care a îngrijit-o cu dragoste nemărginită, nu poate accepta acest statut de condamnat la o viaţă monotonă prin tristeţea ei. Pentru ea ziua începe şi se sfârşeşte cu o speranţă. O speranţă într-un mâine care să-i aducă Anei o clipă de viaţă adevarată.
O speranţă în sfârsitul unei suferinţe la care cel mai aspru tribunal din lume a condamnat atatea suflete nevinovate, dintr-o simplă eroare genetică.

Acum evident întrebarea clasică: „de ce încă o chestiuţă tristă pe aici?” …dreaq ştie cum mă tot lovesc de ele🙂 dar decât să tot căutăm chestiuţe, poze, citate inspiraţionale pe netul ăsta mare parcă tot viaţa-i cel mai bun facebook, pinterest, motivaţii sunt destule ochii „căscaţi” parcă-s tot mai puţini?. Evident că suntem năpădiţi de probleme secunde, de preocupări de mâna a doua, sub presiunea multiplă a necesităţii şi pe deasupra am dat de cea mai mare minciună pe care am spus-o… cică „Nu pot”, oare nu e mai potrivit un „Nu vreau”?. Oook e doar un viciu de concentrare, te cred!.

Întâlnim oameni extraordinari şi nu percepem şansa de a a-i fi întâlnit, de multe ori de frică, de lene, sau de multe ori de …groază.

Posted in Diverse | Etichetat , | Un comentariu

Brâncuşi Vs. Brancusi, „patriarhul sculpturii moderne”

„Infinitul”, „tăcerea”, „sărutul” – definiţii absolute ale unui geniu, simptome clare ale sindromului românesc ce poartă un nume atât de sonor „Constantin Brâncuşi”.

Cum astăzi avem 55 de ani de la moartea lui Brâncuşi vă invit să lecturaţi mai jos un articol reuşit (zice eu) autentic marca CrazyMan, la care am avut onoarea să fiu un „mic… contributor”.
Ok, e şi lung, corect, dar nu ştiu câţi mai ştim că la vârsta de 9 ani a plecat de acasă şi s-a întreţinut singur, lucrând timp de 6 ani ca băiat de prăvălie în Craiova. În tot acest timp a continuat să sculpteze în lemn; şi-a confecţionat singur o vioară, care a atras atenţia unui client al cafenelei în care lucra – acest client l-a ajutat pe Brâncuşi să intre la şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.

Artiştii se mişcă liberi între cer şi pământ, neconstrânşi de limbajul ştiinţific sau comun”(Ref1). Mi-a plăcut această frază deşi recunosc că nu reuşesc să o înţeleg pe de-a-ntregul. Iar când vine vorba de Brâncuşi, văzut prin perspectiva operelor create, mişcarea asta liberă primeşte un spaţiu nelimitat, nici cerul, nici pământul, nici orice alt element considerat îngrăditor neputând încastra geniul creator al marelui artist.
Considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, „patriarhul sculpturii moderne”, munca geniului său creativ a fost subiectul a sute, poate mii de studii de specialitate şi a peste 50 de cărţi. Nu sunt specialist, dar consider imperios necesar un strop de sprijin acordat păstrării memoriei artistului, încrustarea în lespedea eternităţii a numelui său prin măiestrele lucrări de artă înfăptuite, lucrări care rămân pe zi ce trece într-un întuneric tot mai dens, clişeu clasic în ziua de astăzi determiant de o societate care a uitat valorile morale care au cimentat baza culturală românească de-a lungul vremii.
Despre viaţa lui Brâncuşi nu ar trebui să scriu multe. Există referinţe relativ clare la momentele semnificative ale expansiunii creative a geniului gorjean. Spun „relativ” deoarece, aşa cum se întâmplă întotdeauna, mereu se vor găsi peste ani informaţii contradictorii legate de marii artişti. Linia vieţii lui Brâncuşi nu este, totuşi, chiar aşa de încâlcită. Născut în 1876 într-un sat din Gorj, copilăria i-a fost marcată de nuielele învăţătorilor, mai exact despre bătaia pe care o primea pentru trăznăile făcute (de exemplu pentru scrijelirea cu briceagul a băncii de la şcoală). Trece, rând pe rând, prin Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (primul din 16 elevi), Şcoala Naţională de arte frumoase („bellearte”) din Bucureşti (al doilea din promoţie), Şcoala superioară naţională de arte frumoase („Ecole Nationale Superieure des Beaax-Artes”) din Paris, perioadă lungă, marcată de colaborări cu diverşi maeştri ai timpului (Ion Georgescu, Dimitrie Geroda, Antonin Mercie, Auguste Rodin) şi recomandări de la personalităţi marcante ale societăţii: C.I. Stăncescu, Regina Elisabeta a României, Maria Bengescu şi mulţi alţii. Demn de menţionat aici este faptul că în 1920, atunci când poliţia i-a „ridicat” lucrarea „Principesa X” a aparut în ziare un protest “Pentru independenţa artei” semnat de Marie Curie, Picasso, Picabia, Erik Satie, Derain, Laurens, Léger, Cocteau, Reverdy, Cendrars şi alţii (Ref2). Atelierul maestrului Rodin devine locul din care trebuie să „evadeze” pentru a-şi găsi propriul stil. Referindu-se la această perioadă, Brâncuşi spunea:

treaba mergea din ce în ce mai anevoios. L-am întrebat pe profesor ce anume trebuie să fac.După ce mi-a dat câteva sfaturi, m-am reapucat să muncesc. M-am străduit îndelung, fără să ajung totuşi să-mi termin lucrarea. (…) Travaliul lâncezea tot mai mult, iar eu priveam la trupul viu al omului şi la sculptura mea inertă, la cadavrul modelului meu.

Important este faptul că acest „cadavru” şi legătura cu cimitirul prin intermediul monumentelor funerare avea să îi aducă o direcţie inovativă. După crearea celui de-al doilea monument funerar – Sărutul din Cimitirul Montparnasse, Brâncuşi va menţiona mereu că cimitirul l-a determinat să nu mai sculpteze cadavre şi l-a determinat să urască soclul la sculpturi. „… trebuie ca soclul să facă parte din statuie, ori de nu, trebuie să renunţi cu desăvârşire la el”, avea să spună Brâncuşi.
Opera lui Constantin Brâncuşi este o revoluţionară contopire a sufletului cu materialul. Deşi contemporan curentului futurism al artei, vechiul şi noul se combină armonios în lucrările sale. Le Douanier Rousseau, bun prieten al lui Brâncuşi, îi spunea :”Eh bien, tu as transforme l’antique en moderne – Ei bine, tu ai transformat anticul în modern”. Când acesta se va stinge din viată, Brancuşi îi va ciopli lespedea de mormânt pe care va încrusta apoi cu dalta epitaful scris de mâna lui Apollinaire, gravând, cuvânt cu cuvânt, slovele poetului de care se simţea deosebit de legat. „Am fost prieten — spunea Brancuşi — în special cu Guillaume Apollinaire a cărui moarte a fost un dezastru pentru arta modernă. Era un camarad minunat. Te simţeai cot la cot cu el.”

Pe lângă vii dezbateri asupra semnificaţiilor, operele lui Brâncuşi au fost subiect de proces în America. Astfel, regăsim „U.S. Treasury Department, Customs court, 3rd Division, Protest 209109-G, C. Brancusi v. U.S., New York, October 21, 1927-March 23, 1928”, caz în care Tribunalul de pe lângă Serviciul Vamal american se pronunţă în favoarea lui Constantin Brâncuşi declarând că

“Pasărea în Zbor” trebuie scutită de taxe vamale conform legii pentru că ea “constituie o operă de artă prin proporţiile armonioase, liniile elegante şi prin frumuseţea execuţiei sale” (Ref2)

De menţionat aici importanţa procesului pentru Statele Unite. Brâncuşi a avut parte de martori de excepţie: Sir Jacob Epstein, Edmund Steichen, Marcel Duchamp, H. McBride. Serviciul Vamal credea că nu e decât o grămadă de metal pe care artistul voia să o introducă ilegal în ţară ca lucrare de artă. În urma acestui proces Statele Unite au fost nevoite să schimbe mai multe legi referitoare la operele de artă.

Brâncuşi a trecut într-o altă dimensiune pe 16 martie 1957. Astăzi se împlinesc 55 de ani de la acest trist eveniment. Barbu Brezianu spunea:

Astăzi în marile enciclopedii şi monografii străine, Brâncuşi este socotit un Mallarmé al sculpturii care nu poate fi încadrat în nici un fel de şcoală scăpând oricărei clasificaţiuni … Pe umerii lui se sprijină toată sculptura modernă. Sînt umerii vânjoşi ai flăcăului din cătunul Hobita, ai ţăranului gorjan, rămas — în ciuda vâltorii marilor metropole internaţionale — în lumea basmelor lui româneşti.

Apreciat de întreaga lume, căutat de viitori maeştri în sculptură pentru a le fi profesor (de exemplu Isamu Noguchi, american de origine japoneză) Brâncuşi a zăcut în uitarea socialistă vreme de cel puţin 10 ani. Abia de prin anii ’64 s-a încercat o „redescoperire” a operei sale, astfel ansamblul monumental de la Tîrgu Jiu beneficiind cât de cât de lucrări de întreţinere.
Culmea tupeului (sau a nesimţirii academice?), pe 3 iulie 1990 Academia Română îl face membru post mortem pe Constantin Brâncuşi. Aceeaşi academie care îl înfiera în 1951, deşi artistul nu voia decât să doneze statului tot ce avea el.

Petru Popescu-Gogan a publicat procesul verbal al şedinţei din 28 februarie 1951 al Secţiunii de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în care a fost dezbătută solicitarea sculptorului Constantin Brâncuşi de a dona statului român lucrările sale (230 sculpturi – socluri, 41 desene, 1.600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier etc.) aflate în atelierul pe care îl deţinea la Paris, în ”Impasse Ronsin” nr. 11.Procesele verbale ale şedinţelor Secţiei de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă a Academiei R.P.R. din 28 februarie şi 7 martie 1951 (tomul P.4/1951 – 1948, p.268), au fost consemnate parţial sau integral şi de către B. Brezianu (”Brâncuşi în România”, Editura All, Bucureşti, 1998), Tretie Paleolog (”Brâncuşi un „dosar” redeschis”, Brâncuşi, Târgu-Jiu,I,4, dec.), Rodica Palade (”Sfârşit de secol cu Brâncuşi”– interviu cu Barbu Brezianu, revista 22, Bucureşti,VI,43, 25–31 oct.). (Ref3)

Revoltat ca fusese aspru şi pe nedrept criticat în “Academia Republicii Populare Române”, Brâncuşi îşi depune la 1 august 1951 paşaportul românesc la Ambasada de la Paris şi cere cetăţenia franceză, pe care o obţine la 15 iunie 1952.
Cu ce drept Academia şi-l însuşeşte? Operele lui Brâncuşi sunt cu mult peste înţelegerea lor. Şi nu mai sunt doar naţionale, franceze sau române. Sunt mondiale. Capodopere create pentru un mapamond chior şi cu lacune mari în ceea ce înseamnă înţelegerea artiştilor.  Henry Moore scria în 1937: “Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure. Opera sa are o importanţă hotărâtoare în evoluţia sculpturii contemporane“. Întrebat care a fost ideea care a prezidat la înfăptuirea operei “Pasărea măiastră”, Brâncuşi a răspuns:”Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit, parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mîini.

Brâncuşi ne-a lăsat mult mai mult decât nişte sculpturi. Ne-a lăsat învăţăminte. Doar că noi nu suntem capabili să vedem dincolo de formele duse la perfecţiune. Artistul a murit departe de ţară, cu inima tristă datorită neputinţei de a se întoarce acasă. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Arta ar trebui să fie numai bucurie! De aceea, nu există „artişti”, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!
„Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des choses.”(„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.”)
Constantin Brâncuşi

Autori articol:
CrazyMan & Doky (mult prea puţin ar zice el)

(Ref1)-Filozofia nuanţelor (http://www.filozofianuantelor.org/pagini/content/view/44/88/) – accesat la 15.03.2012

(Ref2)-Constantin Brancusi în Semanatorul (http://www.semanatorul.ro/brancusi/index.htm) – accesat la 15.03.2012
(Ref3)-Gorjeanul (http://www.gorjnews.ro/slider/radu-varia-elogiat-la-academia-romana-in-prezenta-lui-ovidiu-popescu.html)

Alte referinţe:
Wikipedia – Constantin Brâncuşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i)

Posted in Diverse | Etichetat , , | 3 comentarii

Trista tara, plina de umor,

Despre Romania este vorba nu despre Congo.

La câtă catastrofă a găzduit ţara asta, ar trebui fie să avem detaşarea lamistă a tibetanilor, să credem în karma lu’ Irositu‘, fie să nu încetăm în a ne întreba cu ce am păcătuit de-a lungul timpului, încât tot ispăsim şi ispăşim.
În schimb, românul e vesel, a inventat expresia unică a narcisismului colectiv „Hazul de necaz” cum dă de-o groapă în asfalt, cum îşi priveşte sărăcia, în cleştarul fântânii, îi face cont pe fb, etc. … . În loc de plâns, un zâmbet îi şterge faţa, şi începe să râdă, gândind că încă o duce bine, concluzionează: „Când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum!”.

Trist, aflăm astăzi că sute de milioane de oameni au fost deconectaţi de la aparatele de menţinere a vieţii…culmea sevrajului a căzut dom’le fb-ul. The day the earth stood still, or fi de vina Anonymus, o fi @VasileManu, o fi Băselu’?

Iată şi prima explicaţie ale companiei conform Stirilor ProTv: „Am intampinat probleme tehnice, din cauza carora site-ul a devenit indisponibil pentru unii utilizatori din Europa. Situatia a fost rezolvata si toata lumea ar trebui sa aiba acces la Facebook. Ne cerem scuze pentru inconvenient”, însă primele reacţii de prin vastul ‘net românesc mă destind maxim.
Mai jos un mic print screen aferent momentului (de pe Yuhuu news, unde mai găsim şi alte perle):

Trecând peste ideea de „smartcard” a fb-ului ajungem la partea publică privată dom’le…, atunci de ce nu ar sta la loc de frunte alături de cârnaţii de Pleşcoi şi Hazul de necaz? … valori naţionale incontestabile.
Simt că astăzi s-a muncit în unele instituţii…, dacă nu poate că next december, there will be lots of newborn babies because Facebook is down?.

……
Today is the first day of the rest of your life. Enjoy it!

Posted in Diverse | Etichetat | 2 comentarii

El Gratares 2.0

Sau scurt info despre El Grătares 2.0 arădean, unul dintre serialele momentului.

Cum noţiunea binelui variază de la individ la individ, şi iarna nu-i ca vara, ieri am avut parte de unul dintre episoadele / 2012 aferente serialului Grilling 2.0 Arad, mai pe scurt am dus-o bine ceea ce vă doresc si vouă.

Platourile de filmare, studiourile Warner Bros – locaţia Ştrandul Neptun Arad, evident căsuţele, cu Silviu şi Cristina în rolul gazdelor, dintre actorii principali Adrian, Dani, Diana, FlorinCuIrosel (& mama şi nepoţel), Maya, Robi & clar Maniacu 2.0 despre care aflu cu uimire că are heitări, d-ăia zdraveni la cap, adică da… până la ameninţări cu moartea, bravos naţiune, ce face foame din om … .
Orice îndeletnicire, care pune în mişcare în omul înzestrat imaginaţia creatoare, este artă corect, dar până la ameninţare …parcă parcă…

Revenind la fugărirea unicului, pardon a micului a fost o încântare, un festin gustativ😛
În rolurile secundare (sau primare că nici acum nu ştiu – o fi de la ciumperci?) ne-au încântat cu prezenţa pe gratar – carnea de porc, ciupercile, frigăruile (deliciul zilei, parol), puiul 2.0, berea, grătarul şi cunoscuţii de pe acum smalls (ok, smalls – abreviation in english) mici noştrii celebrii.
Una peste alta poate n-ar fi rău dacă ar apărea initiaţiva unui astfel de „eveniment soşăl midia” alături de timişoreni …?

P.S. Discuţiile fiind diverse de la real şi ideal la existenţă si acţuine, uite, de poftă, mai jos câteva poze făcute cu taciscrinu iar pentru că tot vorbeam de artă, pentru ingrediente, reţete bănuiesc că e clar unde trebuie stiudiat?, iar pentru fotogrefie mai încape îndoială Silviu clar🙂

Hai, s-avem spor şi numa’ bine!

Posted in Arad | Etichetat , | 5 comentarii