Ore

Se întristează cerul peste noi,
Cad lacrimi iluzorii şi fierbinţi,
Îngenunchează-n somn copacii goi
E ora albatroşilor răniţi.

Se-ndreaptă clipele cu zâmbet nins
Pe drumul care duce nicăieri.
Străine lumi ni se arată-n vis,
E ora stelelor fără de cer.

Se rup mereu file de calendar,
Trăim adesea zile de-mprumut,
Nici o speranţă n-a rămas măcar,
E ora idealului pierdut.


Acest articol a fost publicat în Poezia vremurilor și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s