Scrisoare

Dac-am să mai visez din când în când
La o eternitate de lumină,
Dac-ai să vezi în zori o stea plângând
Şi nici un cer, pe lume, n-o alină

Dac-am să mai aştept ca-ntr-o poveste
Trei zile, o minune-mpărătească,
Dac-o să vezi că râd fără de veste
Când amintiri încearcă sa renească

Să nu te miri, …aşa sunt eu, ciudat,
Dintre ciudaţi, poate cel mai comun, poate
Crezând într-o speranţa demodată, uneori mirat
Şi-ntr-un vechi dor de realităţi ciudate.

Acest articol a fost publicat în Poezia vremurilor și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s