Fericiţi din întâmplare

Din trenul vieţii trist şi obosit,
Coboară călătorii rând pe rând
În gări pustii, cu suflet adormit,
Cerşind un strop de fericire pe pământ

Un lung convoi de sclavi ai suferinţei
Ne rugăm soarelui să mai rămână
Înveşmântaţi în haina neputinţei,
Având speranţa ca bagaj de mână

Acum când doar pământul ne mai vrea
Ne stăruie o întrebare:
În lumea asta searbădă şi rea
De ce doar „fericiţi din întâmplare”?

Acest articol a fost publicat în Poezia vremurilor și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s