Scrisoare Pamantului

Te văd, Pământ, cum suferi în tăcere,
Te-aud cum plângi în fiecare seară,
Ţi-e sufletul un munte de durere,
Şi ţi-e din ce în ce mai dor de vară,

Ţi-e trupul sfârtecat de lumi rebele
Şi glasul ţi-e din ce în ce mai stins,
Un cer de plumb uitat de mult de stele
Îţi stă deasupra capului tău nins.

Decorul tău de-acum e o ruină,
Pe scenă comedia s-a sfârşit
Sub reflectoarele fără lumină
Se joacă tragedii la infinit.

De-aceea-ţi scriu, pământ al lumii mele,
Când universul întreg se prăbuşeşte,
Să ştii că ai un înger printre stele,
Că totuşi cineva te mai iubeşte.

Închei aici micuţa mea scrisoare
Şi te implor să mai trăieşti puţin,
Să îţi faci curaj din razele de soare
Şi să accepţi speranţa drept destin.

Acest articol a fost publicat în Poezia vremurilor și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Scrisoare Pamantului

  1. Cetățeanul Ics spune:

    Doar clișee aici. Și nici rimele nu dau prea bine.

    • OnlyMe spune:

      Well… „clişeele” sunt din suflet, măcar nu-s copiate, trăirile (h)asemenea, rimele eu le regăsesc, mergem înainte cu bune cu rele…, că altfel ne strecurăm aiurea prin viaţă. Ms.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s