Lume, lume,

O lume nebună mă-nconjoară deodată,
Din toate părţile îşi cere birul
Încet, încet se umple iar potirul
Cu muguri de tăcere vinovată

Şi fără rost mai trece iar o zi,
Îndepartându-mă de clipe mute,
Apropiindu-mă de ore slute
Şi de mereu acelaşi „ce va fi”.

La resemnări absurde nu mă-nchin
Nici n-am să fiu a neputinţei pradă.
Prin faţa lumii n-am să fac paradă
Cu chip ascuns sub mască de destin.

Şi toţi acei ce azi dreptul şi-l cer
De la biroul vieţii lor mărunte
Se vor găsi-ntr-o zi-n aceeaşi luntre
În căutarea ultimului „sper”

Şi vor spera pentru eternitate
Că viaţa nu ne va mai cere bir,
Şi că incet vor curge în potir
Flori de-adevăr şi muguri de dreptate.

Acest articol a fost publicat în Poezia vremurilor și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s