Cuvinte,

Cuvinte, aceleaşi cuvinte
Mă dor, mă gonesc, mă-nfioară
Cuvinte rostite-ntr-o doară
Zadarnic, în clipa ce minte.

Cuvinte, eternul răspuns
La vechi frământări ale firii.
Firav talisman al iubirii
Când ceru-i de noapte pătruns

Cuvinte, prea multe şi grele
În ruga pierdutului vis,
Cerând universul promis
În fiecare clipă, de „ele”.

Acest articol a fost publicat în Poezia vremurilor și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s