Patologia stare de fapt Vs. amintirile unui cosmar,

Stresul mi-a provocat întotdeauna senzaţii neplăcute, examenele de odinioară fericire inconştientă… .

În sfârşit, arătarea îşi deschide cavitatea bucală şi rosteşte cuvintele chemării. Mă cuprinde, brusc o anorexie faţă de tot ce văd în văgăună. Îmi întind reflex membrul superior drept pentru a culege trei petice de hârtie albă. Se aude un lătrat caracteristic. Îmi dau seama că e câinele ce ne-a stresat un întreg semestru.
Rezervorul se umple încet, încet cu suc gastric. Un musafir (nepoftit) la poarta …anusului. Nu-i deschid, n-am timp de vizite. Trebuie să-mi concentrez atenţia asupra membrelor inferioare care refuză să-mi menţină corpul în ortostatism, doar …de bulldogul ştie englază…”Neeext”.
Pe fiecare petec de hârtie câte un sinonim al cuvântului „sfârşit”: – Hepatita cronică, Pericardita acuta, Durere toracică -.

Tremur şi scriu. O cefalee îmi dă târcoale, scutur capul, încercând să-mi asez apele din cutia craniană. Efort zadarnic. Tremur şi scriu. La un moment dat simţul olfactiv percepe un miros ciudat. La început nu-mi dau seama de unde vine. Mirosul devine din ce în ce mai puternic pe măsură ce mă apropii de zona crepusculară. Îmi vine să-i strig să-şi ia „fecalomul” de pe masă, dar limba mi-a înţepenit.
Încep să monologhez. Îmi exprim cu glas tare „durerea”. Monstrul excizează o bucaţică din corpul fetid şi mi-o arată:”Vezi, bubu… e ca al meu, dar eu vroiam să-i dai altă formă”.
Mă gândesc iar, la musafirul nepoftit. Conductul meu auditiv extern e lezat din ce în ce mai tare. Credeam totusi, că sunt la examen nu la uşa cortului. Simt că îmi revine culoarea în obraji, adrenalina îşi spune cuvântul. Fără să vreau, faţa mi se schimonoseşte a lehamite.

„Marea lehamite” – filmul unui coşmar pulsatil. Faţa câinelui e toată un rictus. Îşi termină latratul cu un urlet caracteristic.Mă întreb de ce nu mai percep durerea somatică?, circuitele neuronale refuză să răspundă la apel. Eliberarea!. Noroc ca mersul e reflex, altfel n-as putea să gandesc atâtea lucruri deodată. Inspir atat de profund încât mi-e teamă că risc un pneumotorx. Dar trebuie sa îndepărtez hipoxia ca să pot gândi.
Maşinăria infernală din mica mea catatana îmi spune că undeva, mă paşte o durere neuropată. Încep să o simt, vag, apoi din ce în ce mai puternic. Mai multă omenie şi dreptate ar fi morfina ideală.

Ajung acasă… descărcari electrice la înaltă tensiune apoi, descărcări de alta natură …musafirul nepoftit.. . îl întâmpin relaxat… :)).
M-am eliberat de tot. Nu, nu chiar tot. Mai rămâne o amintire şi o durere atroce de suflet, sechelele unui coşmar nemeritat.

Debitare după un examen de Patologie…. patologia vieţii, restul o fi fost bere?, o fi fost tăcere?…

Acest articol a fost publicat în Remember și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Patologia stare de fapt Vs. amintirile unui cosmar,

  1. Elena Cracut spune:

    Ce tare! Super descrierea!😉

  2. CrazyMan spune:

    Începui să scriu da’ mă apucă patologia de stomac şi am fugit brusc să elimin musafirul ăla nepoftit. Pe drumul (de costişă ce duce’n căcăstoare) anevoios (una bucată cuţu superbucuros că nu e singurul care aleargă prin bordei) mă ciocnii de-o amnezie soră cu hipoxia aia a ta (sigur nu migrează?) şi perdui ideea …
    Ce mai poci să spun… mă bucur că avusăşi destule frunze .. altfel reluai examenul pe gresia din baie😀

  3. OnlyMe spune:

    Mulţu’ Elena🙂 , CrazyMan :)) colorată imaginea, păzea la musafirii nepoftiţi că frunzele-s la maaare căutare😛

  4. OnlyMe spune:

    🙂 cele de cactus le rezervăm pentru „personajele dragi nouă”..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s