Amintiri cu covrigei si una bucata muflon,

Ce amintiri pot fi povestite (în stilul ardelenesc …lung) dacă nu alea dintr-o excursie cu cortu’ înfipt neglijent între două sălcii crăcănate, pe malul unei ape mai mult sau mai puţin curgătoare. Tre’ musai să-ţi aminteşti jocurile de mimă…alea în care-s două echipe şi unul dintr-o echipă mimează un cuvânt spus la ureche de ăilalţi iar echipa lui tre’ să ghicească ce-i. Pe când eram tânăr şi nealipuit, m-am prins într-un joc de-ăsta împreună cu câţiva precini mai mult sau mai puţin cunoscuţi…da ce mai conta;

Cum pe mine a căzut măgăreaţa să mimez, am început: desene prin aer, un cerculeţ…”Litera o”, s-o auzit din tribună, am dat din cap că nu, „Formă …de cerc”…am dat din cap…semn că ăla se prinsese. Apoi bătăi pe burtă (cu palma evident): „Te doare stomacu’!” (unu’ deştept), …iar m-am strâmbat, „Ai tic nervos!”…zice altu’ …ăsta era unu’ mucalit dintr-ăia de comentează la oricine orice şi râzi de te apucă cârceii la zigomatici …apoi nime’ nimic …şi dintr-o dată se aude o voce salvatoare… „Ţi-e foame!”…(chiar îmi era fie vorba între noi, cu toate că am reuşit să-mi mint papilele cu mult fum, cu o umbră de carne friptă… şi cu un colţ zdravăn de pită, pâine or whatever – vorba ardeleanului – asta ca să mă iubească socroşenia)…am dat din cap tare-tare …să priceapă ăla că avem de-a face cu ceva de mâncare de forma unui cerc, şi să nu care cumva să-şi uite ideea.

Na… m-am pus în patru şi anume labe am pus o mână la spate, am început să o mişc ca pe elicea de la elicopteru’ Smurd-ului …am arătat că obiectu’ ăla rotund şi de mâncat intră pe mână, …se uitau la mine ca la afişu’ cu întreţinerea şi nu pricepeau, am început să le arăt câte un deget, …(nu pe ăla aşa zis magic), apoi încă unu şi încă unu doar s-or prinde, şi totuşi unu’ a exclamat: „Ai mai multe chestii pe coadă”…am dat din cap iar tare-tare să aprob omu’ care se apropia foarte tare de adevărul meu absolut. Apoi minune ..vreo trei au exclamat în cor „Câine cu covrigi în coadă!”…bingo!, am făcut iar cerculeţul, şi ghicitoarea a căpătat răspuns: „Covrig” …asta îmi dăduseră de mimat …

Să vă zăpăcesc şi cu următoarea temă primită (când mi-a revenit rândul)?, „Muson” … mimează vere dita-i vântul (tropical), a ieşit cel mai autentic fenomen meteorologic văzut vreodată; MUFLON = Fenomen meteorologic cu blană.

Au urmat aplauzele la scena deschisă …şi pe când mă aşezam cuminte la locul meu memoria s-a trezit brusc din moţăială, pe fundul rucsacului aveam o punguţă de covrigi de Buzău de la Boromir cu sare, evident Covrigii de Buzău de la Boromir …dintr-ăia de-i poti ronţăi şi asorta la orice pahar de vorba şi nu numai….Era clar că odată scoşi la lumina focului …o să aud în cor „Împarte-i cu toată lumea!„… Aveam de ales? …ori făceam punguţa (mă scuzaţi amu’) poştă ori ….da nici nu mai exista o altă variantă. Cum să nu împarti …cu prietenii?…chiar dacă rişti să rămâi doar cu ambalajul mototolit într-un colţ de rucsac, bucuria lucrurilor simple făcute împreună cu oameni dragi sufletului tău rămâne în jurnalul cu amintiri şi merită răsfoită mereu.

Ziceam la început de dulcele stil ardelenesc?, păi în faţa covrigilor ‘telectual sau …nu, estem cam la fel. Iar apropo de acei câţiva precini mai mult sau mai puţin cunoscuţi şi adunaţi de peste tot, la fel şi cu covrigul: „Fabricat în Buzău dar se ronţăie-n toată ţara”🙂 … .

Articol scris pentru campania Boromir iniţiată de Blogal Initiative.

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Amintiri cu covrigei si una bucata muflon,

  1. CrazyMan spune:

    Crăcănai de râs bro :)))
    De ce nu zici şi de cum se poate bea ţuica românească în acelaşi mod ca şi tequila cu lămâie? :)))))
    În continuare – mimează Hemoroid😀

  2. OnlyMe spune:

    :)) Mulţam de crăcănare, indead a fost durere, să nu-mi mai nimeresc dejtu’ cu sare deşi era al meu?, da avea lamâia un gust de amandină… iar hemoroidul😀, pfuai ce amintiri =)) mai vreau, mai vreau, mai vreau să ne întrunim!.

  3. Sincer îţi spun că-i cel mai bun articol scris pe tema asta…felicitări!!

  4. Elena Cracut spune:

    Am ras de numa’! Foarte fain! Bravos!…si la mai multe…mime😉

  5. pinguu spune:

    hai să-ţi zic ceva, da să nu mai zici la nimeni….

    (mie nu’mi plac ăştia:-s)

    :)) btw, nice articolul

  6. OnlyMe spune:

    Florin Ruşanu🙂 Muţam mult, venind din partea ta înseamnă că-i de bine treaba.

  7. OnlyMe spune:

    Elena Cracut: Vezi că râsul cică îngraşă😛, bagă tu numa’ o pungă de covrigi de Boromir cu sare (în loc de flotări).

  8. OnlyMe spune:

    pinguu: nu mai zic😛, Muţam hard!, da’ nu ştii ce pierzi🙂 Vezi ce-nseamnă să nu stai prin gară, să …nu fii mahmur (cum se cuvine), să nu faci armata?🙂, să nu … stai prin cămin?, sunt chiaaar Ok, depinde de gust, …sortiment, covrigul element de supravieţuire.😀

    P.S. Mai nou dădui şi d-ăia tradiţionali cu Mac!, yui…

  9. pinguu spune:

    ce’i cu absenta asta?:-w
    ai o leapsa de la mua:D
    haidaa:-w la treaba:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s