Vanatoarea de viermi,

Cele fară coloană vertebrală se numesc nevertebrate. 

Cum trăim într-o continuă descoperire, cuvintele şi expresiile din dulcea limbă română se înmulţesc precum ciupercile după ploaie. Asta ca să mă exprim într-un limbaj cât mai departe de trivial. Adică pe romaneşte, să nu spun că joacă numai roluri în filme gen ‘iepureasca’ de Carpaţi.
Oricum dicţionarul nu mai are de mult rolul pe care îl avea până acuma. El e la munca de jos. A fost scos din toate funcţiile şi a rămas la mătură. Ne-am obişnuit, noi cei din generaţiile astea mai „oldies” să putem defini calumea cuvintele şi să le dăm sensul lor propriu de la mama natură.

No’ că nu se mai potriveşte. Păi ia uite vere’, când spui Câine te gândeşti la un animal drăgălaş, patruped, prietenos (mai mult sau mai puţin după ultimele evenimente). Greşit, Câinele e bi-şi anume-ped, nu are contract nici cu prienenia nici cu drăgălăşenia, şi nu muşcă niciodată decât pe la spate.

La mare căutare însă, sunt acum Viermii. Păi, o să spuneţi …da mă’ poate se exportă prin Asia, că sunt plini de proteine; au’ poate produc şi ei ceva miracol terapeutic. Vedeţi că iar nu ştim definiţia corectă?. Avem desigur asemănări şi deosebiri cu subscrisul inelat. Se târăsc prin viaţa şi pe la muncă, deci au acelaşi mod de deplasare. Sunt scârbosi rău şi ai desigur o senzaţie de greaţă când îi vezi, nu mor niciodată pentru că se refac după ce-i calci, ţi se urcă pe spate şi pentru toate calităţile astea sunt vânaţi. Deosebirile majore sunt că Viermii ăştia sunt poligloţi (mă rog, mai mult sau mai puţin mioritici) şi au în plus un organ vital: Limba …sunt din noua generaţie de inelaţi: viermi cu limbă.
Ling pe unde se târăsc şi se târăsc pe unde ling. Dar pentru că sunt o specie nouă în plin proces de înmulţire, sunt şi foarte uşor de găsit. Aprecierea e la superlativ. Din păcate nu pot fi mâncaţi: îţi stau în gât după prima înghiţitură (asta ca şi aviz amatorilor de senzaţii tari!).

Cum se poate ca unii oameni, ce au un număr strict limitat de cuvinte în lexicul personal, să-si aroge drepturi de atotştiutori?! Este posibil aşa ceva?!, cum ar putea fi catalogaţi aceştia?!.
Sau puteam menționa invidia? răutățile? obstacolele? lipsa de încredere a unora? pe principiul “Ce nu te doboară te face mai puternic”, trebuie să mergi mai departe & bla, bla şi scăpam mai uşor de evoluţia / involuţia inelatului?.

Subtil ca o greblă la o conferinţa de porţelan chinezesc?, chiar inpiraţional pe alocuri nu?, ce să-i faci se umflă pamfletul în mine din când în când, cică şi celor mai buni li se mai întâmplă d-astea.
În rest…. numai de bine și vouă, celor care gândiți de bine, și vouă, celor care gândiți oricum altfel.
Vorba francezului: “Les jeux sont faits, mes amis!”

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s